ANAF a modificat procedura prin care se instituie raspunderea in solidar a celui care provoaca cu rea-credinta insolventa unei firme. Procedura modificata a fost publicata in Monitorul Oficial de miercuri, 23 septembrie 2014, iar modificarile vizeaza procedura contestatiei.
Autoritatile fiscale pot pune in practica noile prevederi de invocare a raspunderii in solidar, privind administratorul, asociatii, actionarii sau directorii care au condus la insolvabilitatea societatii, in scopul sustragerii de la plata obligatiilor fiscale, prin instrainarea sau ascunderea activelor, deturnarea clientelei etc.
Pana la angajarea raspunderii se instituie mai multe etape, inclusiv procedura de contestare. In principal, intr-o situatie de angajare a raspunderii in solidar, autoritatile fiscale trebuie sa parcurga urmatorii pasi:
- se identifica persoanele fizice sau juridice ce au dobandit active de la debitorul declarat insolvabil;
- se analizeaza legatura dintre transferul de active si cauza insolventei;
- se centralizeaza datele si se trece la valorificarea acestora;
- se procedeaza la audierea persoanei impotriva careia se va angaja raspunderea in solidar;
- se analizeaza documentatia si inscrisurile pe care persoana le prezinta in apararea sa;
- daca dovezile prezentate de persoana impotriva careia se angajeaza raspunderea in solidar nu sunt satisfacatoare, se trece la emiterea deciziei de angajare a raspunderii in solidar si solicitare a platii sumelor datorate bugetului.
Impotriva deciziei de angajare a raspunderii, se poate formula contestatie in termen de 30 de zile de la comunicarea acesteia. Depunerea contestatiei la autoritatea fiscala este o procedura administrativa, iar in cazul respingerii acesteia, persoana interesata se va adresa instantei, in temeiul legii contenciosului administrativ.
Contestatia va fi inaintata Comisiei de solutionare a contestatiilor, iar conducatorul comisiei are obligatia sa desemneze un secretar tehnic, ce va organiza sedinta de solutionare a contestatiei, a documentelor de intocmit si a procedurilor de urmat. Solutionarea contestatiei se face prin decizia Comisiei de solutionare. Decizia de aprobare sau de respingere a contestatiei este comunicata contestatarului, iar acesta decide daca urmeaza alta cale de atac.
In cazul in care sunt colectate sume de la persoanele impotriva carora s-a instituit masura raspunderii in solidar, se dispune si modul de stingere a creantelor debitorului principal. In principiu, aceste sume pastreaza aceeiasi ordine de stingere a datoriilor ca si distribuirea sumelor platite la buget in mod voluntar.