Free songs
Membri ai Corpului Expertilor Contabili si ai Contabililor Autorizati din Romania
Contacteaza-ne: 0722.202.125

Termenele limita ale lunii noiembrie: ce declaratii fiscale trebuie sa depuneti la ANAF

In luna noiembrie, peste 20 de formulare fiscale trebuie depuse la Fisc. Numarul acestor declaratii fiscale variaza in functie de domeniul de activitate si de forma de organizare a afacerii. Tot in aceasta luna trebuie platite o serie de impozite si taxe aferente lunii octombrie. Mai jos aveti lista termenelor limita ale lunii noiembrie.

servicii contabilitate deadline formulare fiscale

Declaratii fiscale cu termen limita 7 noiembrie

  • Formularul 092, declaratia de mentiuni privind schimbarea perioadei fiscale pentru persoanele inregistrate in scopuri de TVA care utilizeaza trimestrul calendaristic ca perioada fiscala si care efectueaza o achizitie intracomunitara taxabila in Romania, fiind astfel obligati sa si modifice perioada fiscala, devenind platitori de TVA lunar.

Declaratii fiscale cu termen limita 10 noiembrie

  • Formularul 010, declaratia de inregistrare fiscala/de mentiuni pentru persoane juridice, asocieri si alte entitati fara personalitate juridica cu obligatia sa se inregistreze ca platitori de TVA in urma depasirii plafonului legal de scutire.
  • Formularul 020, declaratia de inregistrare fiscala/de mentiuni pentru persoane fizice romane, altele decat cele care desfasoara activitati economice in mod independent sau exercita profesii libere, care au obligatia sa se inregistreze ca platitori de TVA in urma depasirii plafonului legal de scutire.
  • Formularul 070, declaratia de inregistrare fiscala/de mentiuni pentru persoanele fizice care desfasoara activitati economice in mod independent sau exercita profesii libere. Sunt exceptati contribuabilii care desfasoara exclusiv activitati intr-o forma de asociere.
  • Formularul 096, declaratia de mentiuni privind anularea inregistrarii in scopuri de TVA in cazul persoanelor impozabile, inregistrate in scopuri de TVA conform art. 153 din Codul fiscal, care in cursul unui an calendaristic nu depasesc plafonul de scutire si care doresc sa fie scoase din evidenta persoanelor inregistrate in scopuri de TVA.

Declaratii fiscale cu termen limita 17 noiembrie

  • Situatia eliberarilor pentru consum de tigarete/tigari si tigari de foi in luna/anul.
  • Situatia eliberarilor pentru consum de tutun fin taiat, destinat rularii in tigarete/alte tutunuri de fumat in luna/anul.
  • Situatia centralizatoare privind achizitiile/utilizarile de produse accizabile si livrarile de produse finite rezultate in luna/anul.
  • Situatia centralizatoare privind achizitiile si livrarile de produse accizabile pentru luna precedenta.
  • Situatia privind operatiunile desfasurate in antrepozitul fiscal de productie pentru luna precedenta se depune de antrepozitarii autorizati pentru productie produse accizabile.
  • Situatia privind operatiunile desfasurate in antrepozitul fiscal de depozitare pentru luna precedenta se depune de antrepozitarii autorizati pentru depozitare produse accizabile.
  • Jurnalele privind livrarile de combustibil destinat utilizarii exclusiv pentru aviatie sau navigatie, pentru luna precedenta se depune de antrepozitarii autorizati pentru productie/depozitare.
  • Jurnalele privind achizitiile/livrarile de combustibil destinat utilizarii exclusiv pentru aviatie sau navigatie, pentru luna precedenta se depune de antrepozitarii autorizati pentru depozitare.
  • Situatia privind livrarile de produse accizabile in luna/anul, pentru luna precedenta.
  • Evidenta achizitionarii, utilizarii si returnarii marcajelor pentru luna precedenta se depune de antrepozitarii autorizati, destinatarii inregistrati si importatorii autorizati de produse supuse marcarii.

Declaratii fiscale cu termen limita 25 noiembrie

  • Formularul 100, format electronic, declaratia privind obligatiile de plata la bugetul de stat.
  • Formularul 112, declaratia privind obligatiile de plata a contributiilor sociale, impozitului pe venit si evidenta nominala a persoanelor asigurate.
  • Formularul 224, declaratia privind veniturile sub forma de salarii din strainatate obtinute de catre persoanele fizice care desfasoara activitate in Romania si de catre persoanele fizice romane angajate ale misiunilor diplomatice si posturilor consulare acreditate in Romania pentru luna precedenta.
  • Formularul 300, format electronic, decontul de taxa pe valoarea adaugata. Se depune lunar, trimestrial, semestrial sau anual de persoanele impozabile inregistrate ca platitori de TVA.
  • Formularul 301, format electronic, decontul special de taxa pe valoarea adaugata pentru luna precedenta. Se depune de persoanele inregistrate in scopuri de TVA, care au efectuat achizitii intracomunitare in luna precedenta.
  • Formularul 307, declaratia privind sumele rezultate din ajustarea taxei pe valoarea adaugata.
  • Formularul 311, declaratia privind taxa pe valoarea adaugata datorata de catre persoanele impozabile al caror cod de inregistrare in scopuri de taxa pe valoarea adaugata a fost anulat si care efectueaza in perioada in care nu au cod valid de TVA livrari si/sau achizitii/prestari de bunuri/servicii, care sunt obligate la plata TVA.
  • Formularul 390 VIES, declaratia recapitulativa privind livrarile/achizitiile/prestarile intracomunitare de bunuri pentru luna trecuta.
  • Formularul 394, declaratia informativa privind livrarile/prestarile si achizitiile efectuate pe teritoriul national aferente perioadei de raportare precedente. Atentie! Declaratia 394 nu se depune pe zero.

Impozite si taxe aferente lunii octombrie, ce trebuie platite pana la 25 noiembrie

  • Accize;
  • TVA;
  • Impozit pe titeiul si gazele naturale din productia interna,
  • Impozit pe veniturile nerezidentilor,
  • Impozit pe salarii,
  • Impozit pe veniturile din activitati independente, cu regim de retinere la sursa,
  • Impozit pe veniturile din dividende platite in luna septembrie,
  • Impozit pe veniturile din dobanzi;
  • Impozit pe alte venituri din investitii;
  • Impozit pe veniturile din pensii;
  • Impozit pe veniturile din premii si din jocuri de noroc,
  • Impozit pe veniturile din alte surse;
  • Impozitul retinut la sursa din luna precedenta;
  • Impozitul pentru venituri din inchirierea in scop turistic a camerelor situate in locuinte proprietate personala;
  • Varsaminte de la persoanele juridice pentru persoanele cu handicap neincadrate;
  • Contributia trimestriala pentru medicamente – trimestrul III;
  • Contributia de asigurari sociale (pensii);
  • Contributia la asigurarile sociale de sanatate – semestrul II;
  • Contributia la bugetul asigurarilor pentru somaj,
  • Contributia de asigurare pentru accidente de munca si boli profesionale.

Important! Cu toate ca nu este declaratie fiscala, pana la 15 noiembrie trebuie depusa declaratia INTRASTAT, al carei prag valoric este de 500.000 de lei pentru introducerile intracomunitare de bunuri si de 900.000 de lei pentru expedierile intracomunitare de bunuri. Declaratia poate fi depusa online si in prima zi lucratoare care urmeaza datei de 15 (daca aceasta este o zi libera), fara penalitati. De asemenea, pana la 25 noiembrie trebuie raportate si platite obligatiile pentru Fondul de mediu.

Comments are closed.